Articole etichetate cu ‘netbook’

Evoluţia pieţei de netbookuri a atras investiţiile Arobs

miercuri, noiembrie 18th, 2009

Cu o prezenţă de şapte luni pe piaţa net­bookurilor, deşi iniţial s-a remarcat ca un producător de echipamente GPS, Arobs Transilvania are ca ţintă de vânzări pentru acest an aproximativ 1.000 de bucăţi pentru netbookul Smailo EasyPC, a declarat pentru Business Standard Voicu Oprean, directorul general al companiei. “Produsele noastre cheie pe această linie sunt, aşa cum se ştie deja, sistemele de navigaţie. Netbookurile nu fac altceva decât să răspundă altei nevoi atunci când eşti în mişcare, şi anume aceea de a consulta sau de a transmite informaţii în cel mai scurt timp posibil şi cu cele mai puţine resurse”, argumentează Oprean.

netbook Smailo Easy PC 10,2 inch

netbook Smailo Easy PC 10,2 inch

Întrebat dacă extinderea businessului în această direcţie a fost o mişcare bună mai ales într-un an de criză, oficialul Arobs spune că achiziţia de netbookuri, cel puţin în România abia a luat startul, şi, cu siguranţă, este loc pe piaţă în condiţiile în care informaţiile disponibile vor fi din ce în ce mai multe. “Faptul că netbookurile sunt mult mai portabile, iar tendinţa oamenilor este de a avea acces la internet de oriunde şi oricând, face din aceste dispozitive o alegere ideală”, precizează Oprean.

Mai mult in standard.money.ro

Ping this!

Componentele care consuma bateria laptopului/netbookului

joi, iunie 18th, 2009

Producatorii de componente hardware si cei de software sunt preocupati de acest aspect, motiv pentru care pe blogul echipei care se ocupa de dezvoltarea Windows 7 a fost publicat la un moment dat un articol privind felul in care se consuma bateria unui laptop/netbook si componentele, software-ul, driverele care influenteaza autonomia.

Rezultatele au fost urmatoarele:

  1. ecranul LCD
  2. chipset-ul
  3. procesorul
  4. placa grafica
  5. hard disk-ul
  6. placa de retea (wireless sau cu fir)

Componentele care consuma bateria laptopului

Ping this!

Smailo EasyPC+rucsac cadou

marți, iunie 2nd, 2009

In perioada 25 mai-25 iulie studentii pot beneficia pe www.gps-auto.ro de un pret special de 1250 pentru netbook-ul Smailo EasyPC si de un Rucsac cadou care se potriveste perfect pentru acest laptop extrem de portabil, avand o diagonala de 10,2″.

Tot ce trebuie sa faci, daca esti student, pentru a beneficia de aceasta promotie este sa dai o comanda pe site-ul www.gps-auto.ro si sa trimiti copia dupa carnetul de student pe adresa de email gps@arobs.com sau pe fax la 0264-598426.

Pentru cei din Cluj, netbookul Smailo EasyPC se poate achizitiona si de la sediul Arobs Transilvania de pe strada Minerilor, Nr. 63.

Smailo EasyPC+rucsac cadou

Ping this!

Smailo Easy Pc a aparut pe You Tube

luni, aprilie 27th, 2009

Saptamana trecuta cei de la imidoresc.wordpress.com au primit, de la Arobs Transilvania, noul produs sub brandul Smailo. Netbook-ul numit Smailo Easy Pc de 10,2 ” este o alegere foarte buna nu numai datorita configuratiei de exceptie, designului modern dar si datorita pretului foarte bun, de doar 1279 lei.

Smailo Easy Pc il puteti vedea si comanda de pe www.gps-auto.ro

Cei de la imidoresc.wordpress.com au realizat si un film cu “Scoaterea din Cutie” a Easy Pc-ului Smailo

Ping this!

Smailo sărbătoreşte 1 an prin lansarea netbook-ului Smailo EasyPC

joi, aprilie 16th, 2009


AROBS Transilvania Software, cunoscut dezvoltator de soluţii software pentru aplicaţii mobile, soluţii software în regim de outsourcing şi distribuitor de sisteme de navigaţie GPS, sărbătoreşte 1 an de la lansarea Smailo – primul brand românesc de sisteme de navigaţie GPS.

 

Brandul Smailo a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă la Hotel Marriot din Bucureşti, în prezenţa lui Mihai Leu, fost campion mondial la box şi pilot de raliuri, imaginea brandului în România, Bogdan Brânzaş, CEO& Creative Director, Branzas Design şi Voicu Oprean, Director General AROBS.

 

Cu un ecran de 4,3”, cele mai complete hărţi ale Europei şi un preţ extrem de accesibil, Smailo a fost poziţionat ca un produs destinat conducatorilor de maşini middle-class, fiind numit “Loganul GPS-urilor”. Încă de la lansare, produsul a fost rapid acceptat, în prezent peste 10.000 de şoferi utilizând un sistem de navigatie GPS Smailo.

 

“Creşterea cererii de produse destinate exclusiv navigaţiei a reprezentat primul argument în decizia lansării unui brand românesc de profil. Piaţa românească a cunoscut o creştere explozivă începând cu 2006 când a fost lansat iGo, primul software de navigaţie pentru România iar utilizatorii de sisteme de navigaţie au devenit din ce in ce mai exigenţi”, a declarat Voicu Oprean, Director General AROBS.

 

În momentul de faţă, AROBS comercializează sub brandul Smailo 2 modele de sisteme de navigaţie cu ecran de 4,3”, echipate cu cel mai performant receptor GPS SiRFstar III şi hărţi complete pentru 43 de ţări europene: Smailo S1000 şi Smailo S2000. Prin intermediul site-ului www.smailo.ro, utilizatorii au posibilitatea să descarce gratuit poziţiile camerelor radar fixe şi să îşi actualizeze baza de date cu Puncte de Interes. AROBS oferă şi serviciul “Smailo 48”prin care terminalele aflate în garanţie sunt înlocuite în maxim 48 de ore.

 

Sistemele de navigaţie din gama Smailo se comercializează în marile reţelele de retail Cora, Domo, Flamingo, UltraPro Computers, precum şi prin reţeaua de distribuitori AROBS reprezentată de magazine online (Emag, Esal, Cel.ro) şi clienţi corporate. Produsele pot fi achiziţionate online şi prin intermediul www.gps-auto.ro, e-shopul AROBS dedicat sistemelor de navigaţie.

 

Pentru a sărbători momentul, dar şi pentru a întări brandul pe piaţă, AROBS a decis să lanseze o noua categorie de produse, Smailo EasyPC, un netbook cu diagonala de 10,2” si hard disk de 160GB. Netbook-ul Smailo EasyPC se încadrează în seria dispozitivelor portabile destinate împătimiţilor de internet care doresc să rămână conectaţi oriunde, oricând. Este uşor de folosit şi transportat, ideal pentru verificarea emailurilor, navigarea pe internet, chatul cu prietenii sau citirea şi editarea documentelor din suita aplicaţiilor Microsoft Office.

 

Smailo Easy Pc

Ping this!

Arobs lanseaza in curand noul produs din gama Smailo-Smailo Easy Pc

marți, aprilie 7th, 2009

Smailo easyPC – netbook-ul ideal

 Smailo Easy Pc

 

Smailo easyPC se încadrează în seria dispozitivelor portabile destinate împătimiţilor de internet care doresc să rămână conectaţi oriunde, oricând. Este uşor de folosit şi transportat, ideal pentru verificarea emailurilor, navigarea pe internet, chatul cu prietenii sau citirea şi editarea documentelor din suita aplicaţiilor Microsoft Office.

 

Cu un ecran de 10.2 inci şi o cameră web incorporată, conectivitate prin Wi-Fi, hard disc de 160GB şi 1GB de RAM, Smailo easyPC împachetează toată această tehnologie într-un computer de marimea unei foi de hârtie A4 şi o greutate de numai 1,4 kg.

 

Smailo easyPC este destinat atât oamenilor de afaceri care nu petrec mult timp la birou dar îşi continuă munca şi când sunt în mişcare, cât şi tinerei generaţii pentru notiţe în timpul orelor, păstrarea fotografiilor din vacanţe dar, mai ales, posibilitatea de video conferinţe cu prietenii, iar preţul deosebit de atractiv la care este comercializat îl face accesibil unor categorii largi de consumatori.

Produsul va fi disponibil in curand spre vanzare pe www.gps-auto.ro la un pret de 1279 Ron.

Ping this!